17 februarie 2009

Tata, te iubesc mult...


...si mi-e tare dor de tine. Ar fi fost frumos sa fi venit si tu la noi impreuna cu mama! Ne este tuturor dor de tine si te iubim mult!

12 februarie 2009

La plimbare cu caruciorul





Ieri am iesit pt. prima data cu copilasul la plimbare in carucior, iar astazi am repetat "isprava". Problema e ca aerul curat il linisteste pe moment, dar cand ajungem acasa ii e f. greu sa adoarma si devine irascibil.
Maine nu il scoatem din casa, tocmai pt. a vedea daca iritabilitatea lui e cauzata de plimbare.

11 februarie 2009

2 saptamani si 2 zile


Puiutul nostru creste vazand cu ochii. Luni, cand a implinit 2 saptamani, a venit moasa la noi acasa sa il cantareasca. 3,950 kg a aratat cantarul.
Il iubesc tot mai mult in fiecare zi, nu mi-as mai putea imagina traiul fara el. Il alint de cate ori am ocazia, adica atunci cand nu doarme, si imi place tare mult sa il pup pe talpite de cate ori ii schimb scutecelul :-)
Mamica mea ma ajuta foarte mult cu toate. Are grija de Caesar, ii face baita, face o mancare delicioasa si nu in ultimul rand imi da sfaturi pretioase si ma invata multe lucruri ce tin de cresterea unui copil.
Sotiorul meu spunea, inainte ca puiul sa vina pe lume, ca el nu il va putea tine in brate in primele luni pt. ca e prea mic si ii e frica sa nu-i faca vreun rau. Dar vorba aceea..."planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ", asa ca l-a tinut in brate inca din primele zile de viata. Tot sotiorul meu e cel care se ocupa de manichiura baietelului.
Astazi implineste Caesar 2 saptamani si 2 zile de viata. E tare cuminte, mananca si doarme. Mai si "smiorcaie" uneori, dar numai daca il doare burtica. Sunt linistita ca am mult laptic si copilasului ii place mult sa pape. Se spune ca, copiii alaptati la san au un indice de inteligenta mai crescut si ca sunt mai ascultatori si mai cuminti decat cei hraniti cu substituenti.

Si daca e sa mai scriu si de mine, pot spune ca ma simt in forma, nu imi mai e greu sa urc scarile, nu ma mai doare spatele, iar picioarele si degetele imi sunt atat de subtiri...abia acum imi dau seama cat de umflate au fost in timpul sarcinii. Dupa 4 zile de la nastere aveam deja kg de dinainte de a ramane insarcinata, iar dupa o saptamana de la nastere pierdusem inca 2 kg. Cu alte cuvinte, acum sunt cu 2 kg mai usoara decat in aprilie 2008. Pantalonii si blugii pe care ii purtam inainte de sarcina imi sunt deja largi si asta ma bucura nespus de mult. Scopul meu e sa mai scap de vreo 20 kg in cateva luni, nu mi se pare deloc irealizabil. Burtica mi s-a tras f mult, nici nu se vede ca am fost gravida cu numai 16 zile in urma. Sunt pe drumul cel bun :-)

04 februarie 2009

MINUNEA











Nu am mai ajuns sa scriu demult, de fiecare data a fost ceva mai important de facut decat o postare noua pe blog.
Iata ca au trecut 8 zile de cand a venit pe lume puiutul nostru drag, Caesar, nu imi vine sa cred cat de repede trece timpul. Nici nu stiu in ce ordine sa imi expun ideile, am mii de lucruri de povestit...Baietelul e un scump, e tare cuminte, nu plange mai deloc. Mananca bine, din fericire am si mult laptic, asa ca va creste mare, sanatos si frumos ;-)
Am vrut sa scriu putin despre zilele dinainte de nastere, cum s-a intamplat totul.
Sambata, 24 ianuarie, a fost ziua de nastere a surorii mamei mele si am fost la ea in vizita pana spre dimineata la ora 4. Inainte de a pleca de la ea i-am spus mamei si sotiorului meu: "Haideti sa mergem acasa, ca maine nasc". Am spus-o putin in gluma, dar in acelasi timp parca simteam ca nu mai e mult...
Abia pe la ora 5 dimineata ne-am culcat. Putin inainte de ora 7 m-am trezit brusc iar la o secunda dupa am simtit ca mi s-a rupt apa. Am sunat la spital, mi-au spus sa merg la ei dupa ce mananc micul dejun. La ora 09:30 mi s-a facut internarea. Am petrecut o zi in spital, fara sa am contractii sau dureri f. mari. Simteam doar niste crampe slabe, ca la menstruatie. Eram tinuta sub observatie printr-un aparat care masura pulsul baiatului si intervalul contractiilor mele. Inspre seara au inceput contractiile regulate, adica din 6 in 6 minute. Au devenit atat de dureroase, incat nu am putut sa dorm nici un minut. Eram deja obosita ca dormisem doar 2 ore noaptea anterioara...A venit o moasa in salon si mi-a spus sa o chem apasand pe buton in cazul in care nu pot adormi de dureri, ca imi va face o injectie cu morfina. Am aprobat-o dand din cap, dar in gandul meu...cum adica sa imi faca morfina? Nici vorba! Asa ca am stat treaza toata noaptea. Durerile deveneau insuportabile. Pe la 8 dimineata m-au consultat ginecologic ca sa vada cati cm m-am dilatat. 4 cm. Numai 4 cm dupa o noapte intreaga de contractii. Mi-au pus perfuzie pt. dilatare, 24 ml/ora, ulterior doza dubla. Durerile au inceput sa fie din ce in ce mai puternice. Eram in continuare conectata si la aparatul care masura intervalul dintre contractii si frecventa batailor inimii copilului. Dupa 2 ore si jumatate de la punerea perfuziei m-au consultat din nou ca sa vada cat m-am dilatat intre timp. Raspunsul a fost socant: 1 cm! Un singur centimetru! Simteam ca nu mai rezist de durere...Daca in 2,5 ore m-am dilatat 1 cm, cat timp mai dureaza pana ma mai dilat 5 cm ca sa ajung la 10 si sa pot naste??? Cate ore? As fi fost dispusa sa mai indur o ora, doua, hai trei, dar nu inca zece! Eu care intentionam sa trec prin travaliu si nastere fara nici o anestezie, eu care ma credeam atat de puternica...incepusem acum sa plang de cat eram de dezamagita de mina insami! Cum adica sa nu mai rezist? Din pacate...asta era situatia.
In agonia aceea, dupa ce m-am sfatuit cu mama si cu sotiorul meu, am decis ca e momentul pt. o epidurala. Cand insa i-am spus medicului anestezist ca am discopatie si 2 vertebre tasate, mi s-a dat ca raspuns ca nu mi se recomanda deloc epidurala, deoarece pot ramane cu vreun picior paralizat. Auzind asa ceva, bineinteles ca nu am mai vrut epidurala. Urmatoarea mea intrebare a fost daca mai exista si alta anestezie. Exista. Injectie in colul uterin. Am spus ok, m-am decis pt. ea intr-o secunda. Dar inainte de a fi efectuata, trebuia sa fiu consultata din nou. Era ora 12. Nerabdatoare sa mi se faca anestezia, sa imi dispara durerile acelea insuportabile, am aflat ca intre timp am ajuns la 9 cm dilatare si ca e prea tarziu pt. anestezie. Am inceput sa prind curaj , sa sper ca nu va mai dura mult.
Din momentul acela nu prea imi mai amintesc mare lucru...stiu doar ca eram lesinata de dureri si atipeam intre contractii. Sala de nasteri a fost de fapt salonul in care m-au internat de la inceput. Am fost asistata de 2 moase, uneori 3, iar langa mine s-au aflat sotiorul meu, mamica mea, verisoara mea primara care era in trecere prin oras iar cand a auzit ca sunt la spital sa nasc a venit repede acolo si inca o verisoara de a verisoarei primare :-)
Luni, 26 ianuarie, la ora 14:45 s-a produs minunea. Imi amintesc cat se poate de clar vorbele mamicutei mele: "Acum, impinge acum ca iese!" Si asa am facut. Am nascut natural, chiar si fara epiziotomie, un baietel mare, sanatos si frumos. Greutate 3,550 kg, lungime 53 cm, scor Apgar 10. Imediat dupa ce a iesit mi l-au pus pe piept, i-am simtit caldura, respiratia, pielea...A fost ceva de nedescris, nici nu imi imaginam ce tin in brate! Dupa cateva minute de tandrete mi l-au pus la san si a inceput sa suga imediat dragul de el, in timp ce il tinea de mana pe taticul lui.
La aproximativ 45 de minute dupa nastere am mers pe picioarele mele, fara sustinere, m-am simtit in forma si nu am mai avut nici o durere. Ce bine ca am reusit sa evit cezariana!
Am ramas in spital pana miercuri la pranz.
Cam asta a fost aventura in linii mari. As putea sa povestesc cu mult mai mult, dar nu vreau sa imi plictisesc cititorii :-)