Nu am mai ajuns sa scriu demult, de fiecare data a fost ceva mai important de facut decat o postare noua pe blog.
Iata ca au trecut 8 zile de cand a venit pe lume puiutul nostru drag, Caesar, nu imi vine sa cred cat de repede trece timpul. Nici nu stiu in ce ordine sa imi expun ideile, am mii de lucruri de povestit...Baietelul e un scump, e tare cuminte, nu plange mai deloc. Mananca bine, din fericire am si mult laptic, asa ca va creste mare, sanatos si frumos ;-)
Am vrut sa scriu putin despre zilele dinainte de nastere, cum s-a intamplat totul.
Sambata, 24 ianuarie, a fost ziua de nastere a surorii mamei mele si am fost la ea in vizita pana spre dimineata la ora 4. Inainte de a pleca de la ea i-am spus mamei si sotiorului meu: "Haideti sa mergem acasa, ca maine nasc". Am spus-o putin in gluma, dar in acelasi timp parca simteam ca nu mai e mult...
Abia pe la ora 5 dimineata ne-am culcat. Putin inainte de ora 7 m-am trezit brusc iar la o secunda dupa am simtit ca mi s-a rupt apa. Am sunat la spital, mi-au spus sa merg la ei dupa ce mananc micul dejun. La ora 09:30 mi s-a facut internarea. Am petrecut o zi in spital, fara sa am contractii sau dureri f. mari. Simteam doar niste crampe slabe, ca la menstruatie. Eram tinuta sub observatie printr-un aparat care masura pulsul baiatului si intervalul contractiilor mele. Inspre seara au inceput contractiile regulate, adica din 6 in 6 minute. Au devenit atat de dureroase, incat nu am putut sa dorm nici un minut. Eram deja obosita ca dormisem doar 2 ore noaptea anterioara...A venit o moasa in salon si mi-a spus sa o chem apasand pe buton in cazul in care nu pot adormi de dureri, ca imi va face o injectie cu morfina. Am aprobat-o dand din cap, dar in gandul meu...cum adica sa imi faca morfina? Nici vorba! Asa ca am stat treaza toata noaptea. Durerile deveneau insuportabile. Pe la 8 dimineata m-au consultat ginecologic ca sa vada cati cm m-am dilatat. 4 cm. Numai 4 cm dupa o noapte intreaga de contractii. Mi-au pus perfuzie pt. dilatare, 24 ml/ora, ulterior doza dubla. Durerile au inceput sa fie din ce in ce mai puternice. Eram in continuare conectata si la aparatul care masura intervalul dintre contractii si frecventa batailor inimii copilului. Dupa 2 ore si jumatate de la punerea perfuziei m-au consultat din nou ca sa vada cat m-am dilatat intre timp. Raspunsul a fost socant: 1 cm! Un singur centimetru! Simteam ca nu mai rezist de durere...Daca in 2,5 ore m-am dilatat 1 cm, cat timp mai dureaza pana ma mai dilat 5 cm ca sa ajung la 10 si sa pot naste??? Cate ore? As fi fost dispusa sa mai indur o ora, doua, hai trei, dar nu inca zece! Eu care intentionam sa trec prin travaliu si nastere fara nici o anestezie, eu care ma credeam atat de puternica...incepusem acum sa plang de cat eram de dezamagita de mina insami! Cum adica sa nu mai rezist? Din pacate...asta era situatia.
In agonia aceea, dupa ce m-am sfatuit cu mama si cu sotiorul meu, am decis ca e momentul pt. o epidurala. Cand insa i-am spus medicului anestezist ca am discopatie si 2 vertebre tasate, mi s-a dat ca raspuns ca nu mi se recomanda deloc epidurala, deoarece pot ramane cu vreun picior paralizat. Auzind asa ceva, bineinteles ca nu am mai vrut epidurala. Urmatoarea mea intrebare a fost daca mai exista si alta anestezie. Exista. Injectie in colul uterin. Am spus ok, m-am decis pt. ea intr-o secunda. Dar inainte de a fi efectuata, trebuia sa fiu consultata din nou. Era ora 12. Nerabdatoare sa mi se faca anestezia, sa imi dispara durerile acelea insuportabile, am aflat ca intre timp am ajuns la 9 cm dilatare si ca e prea tarziu pt. anestezie. Am inceput sa prind curaj , sa sper ca nu va mai dura mult.
Din momentul acela nu prea imi mai amintesc mare lucru...stiu doar ca eram lesinata de dureri si atipeam intre contractii. Sala de nasteri a fost de fapt salonul in care m-au internat de la inceput. Am fost asistata de 2 moase, uneori 3, iar langa mine s-au aflat sotiorul meu, mamica mea, verisoara mea primara care era in trecere prin oras iar cand a auzit ca sunt la spital sa nasc a venit repede acolo si inca o verisoara de a verisoarei primare :-)
Luni, 26 ianuarie, la ora 14:45 s-a produs minunea. Imi amintesc cat se poate de clar vorbele mamicutei mele: "Acum, impinge acum ca iese!" Si asa am facut. Am nascut natural, chiar si fara epiziotomie, un baietel mare, sanatos si frumos. Greutate 3,550 kg, lungime 53 cm, scor Apgar 10. Imediat dupa ce a iesit mi l-au pus pe piept, i-am simtit caldura, respiratia, pielea...A fost ceva de nedescris, nici nu imi imaginam ce tin in brate! Dupa cateva minute de tandrete mi l-au pus la san si a inceput sa suga imediat dragul de el, in timp ce il tinea de mana pe taticul lui.
Iata ca au trecut 8 zile de cand a venit pe lume puiutul nostru drag, Caesar, nu imi vine sa cred cat de repede trece timpul. Nici nu stiu in ce ordine sa imi expun ideile, am mii de lucruri de povestit...Baietelul e un scump, e tare cuminte, nu plange mai deloc. Mananca bine, din fericire am si mult laptic, asa ca va creste mare, sanatos si frumos ;-)
Am vrut sa scriu putin despre zilele dinainte de nastere, cum s-a intamplat totul.
Sambata, 24 ianuarie, a fost ziua de nastere a surorii mamei mele si am fost la ea in vizita pana spre dimineata la ora 4. Inainte de a pleca de la ea i-am spus mamei si sotiorului meu: "Haideti sa mergem acasa, ca maine nasc". Am spus-o putin in gluma, dar in acelasi timp parca simteam ca nu mai e mult...
Abia pe la ora 5 dimineata ne-am culcat. Putin inainte de ora 7 m-am trezit brusc iar la o secunda dupa am simtit ca mi s-a rupt apa. Am sunat la spital, mi-au spus sa merg la ei dupa ce mananc micul dejun. La ora 09:30 mi s-a facut internarea. Am petrecut o zi in spital, fara sa am contractii sau dureri f. mari. Simteam doar niste crampe slabe, ca la menstruatie. Eram tinuta sub observatie printr-un aparat care masura pulsul baiatului si intervalul contractiilor mele. Inspre seara au inceput contractiile regulate, adica din 6 in 6 minute. Au devenit atat de dureroase, incat nu am putut sa dorm nici un minut. Eram deja obosita ca dormisem doar 2 ore noaptea anterioara...A venit o moasa in salon si mi-a spus sa o chem apasand pe buton in cazul in care nu pot adormi de dureri, ca imi va face o injectie cu morfina. Am aprobat-o dand din cap, dar in gandul meu...cum adica sa imi faca morfina? Nici vorba! Asa ca am stat treaza toata noaptea. Durerile deveneau insuportabile. Pe la 8 dimineata m-au consultat ginecologic ca sa vada cati cm m-am dilatat. 4 cm. Numai 4 cm dupa o noapte intreaga de contractii. Mi-au pus perfuzie pt. dilatare, 24 ml/ora, ulterior doza dubla. Durerile au inceput sa fie din ce in ce mai puternice. Eram in continuare conectata si la aparatul care masura intervalul dintre contractii si frecventa batailor inimii copilului. Dupa 2 ore si jumatate de la punerea perfuziei m-au consultat din nou ca sa vada cat m-am dilatat intre timp. Raspunsul a fost socant: 1 cm! Un singur centimetru! Simteam ca nu mai rezist de durere...Daca in 2,5 ore m-am dilatat 1 cm, cat timp mai dureaza pana ma mai dilat 5 cm ca sa ajung la 10 si sa pot naste??? Cate ore? As fi fost dispusa sa mai indur o ora, doua, hai trei, dar nu inca zece! Eu care intentionam sa trec prin travaliu si nastere fara nici o anestezie, eu care ma credeam atat de puternica...incepusem acum sa plang de cat eram de dezamagita de mina insami! Cum adica sa nu mai rezist? Din pacate...asta era situatia.
In agonia aceea, dupa ce m-am sfatuit cu mama si cu sotiorul meu, am decis ca e momentul pt. o epidurala. Cand insa i-am spus medicului anestezist ca am discopatie si 2 vertebre tasate, mi s-a dat ca raspuns ca nu mi se recomanda deloc epidurala, deoarece pot ramane cu vreun picior paralizat. Auzind asa ceva, bineinteles ca nu am mai vrut epidurala. Urmatoarea mea intrebare a fost daca mai exista si alta anestezie. Exista. Injectie in colul uterin. Am spus ok, m-am decis pt. ea intr-o secunda. Dar inainte de a fi efectuata, trebuia sa fiu consultata din nou. Era ora 12. Nerabdatoare sa mi se faca anestezia, sa imi dispara durerile acelea insuportabile, am aflat ca intre timp am ajuns la 9 cm dilatare si ca e prea tarziu pt. anestezie. Am inceput sa prind curaj , sa sper ca nu va mai dura mult.
Din momentul acela nu prea imi mai amintesc mare lucru...stiu doar ca eram lesinata de dureri si atipeam intre contractii. Sala de nasteri a fost de fapt salonul in care m-au internat de la inceput. Am fost asistata de 2 moase, uneori 3, iar langa mine s-au aflat sotiorul meu, mamica mea, verisoara mea primara care era in trecere prin oras iar cand a auzit ca sunt la spital sa nasc a venit repede acolo si inca o verisoara de a verisoarei primare :-)
Luni, 26 ianuarie, la ora 14:45 s-a produs minunea. Imi amintesc cat se poate de clar vorbele mamicutei mele: "Acum, impinge acum ca iese!" Si asa am facut. Am nascut natural, chiar si fara epiziotomie, un baietel mare, sanatos si frumos. Greutate 3,550 kg, lungime 53 cm, scor Apgar 10. Imediat dupa ce a iesit mi l-au pus pe piept, i-am simtit caldura, respiratia, pielea...A fost ceva de nedescris, nici nu imi imaginam ce tin in brate! Dupa cateva minute de tandrete mi l-au pus la san si a inceput sa suga imediat dragul de el, in timp ce il tinea de mana pe taticul lui.
La aproximativ 45 de minute dupa nastere am mers pe picioarele mele, fara sustinere, m-am simtit in forma si nu am mai avut nici o durere. Ce bine ca am reusit sa evit cezariana!
Am ramas in spital pana miercuri la pranz.
Cam asta a fost aventura in linii mari. As putea sa povestesc cu mult mai mult, dar nu vreau sa imi plictisesc cititorii :-)
Am ramas in spital pana miercuri la pranz.
Cam asta a fost aventura in linii mari. As putea sa povestesc cu mult mai mult, dar nu vreau sa imi plictisesc cititorii :-)
