Ce termen relativ..."timp"...Spun asta pentru ca TIMPUL trece cu mult mai repede de cand l-am nascut pe Caesar. Nici nu stiu cand zboara orele, cand se duc zilele, nu-mi vine sa cred ca puiutul nostru are deja o luna si jumatate! Cred ca incep sa inteleg ce spun parintii mei, si anume ca iti dai seama cat imbatranesti cand iti vezi copiii crescand.
Mama s-a intors in Romania in 26 februarie, astazi sunt 2 saptamani de cand a plecat. Nu am inteles pe deplin cat de mult m-a ajutat decat cand m-am trezit aici fara ea...imi lipseste enorm, dar nu numai ca ajutor ci si ca simpla prezenta. Mi-e dor sa o vad, sa ii aud vocea, sa ii simt mainile fine, sa o privesc in timp ce il alinta pe Caesar...Nici ea nu mai poate de dorul nostru, vorbim aproape in fiecare zi pe Skype.
Chiar acum scriu din pat, mi-am luat lap-top-ul cu mine si Caesar sta intins langa mine si ma priveste. E o comoara, nici nu are rost sa spun cat de mult il iubesc si nici ca il iubesc tot mai mult pe zi ce trece. Imi insenineaza fiecare clipa. Indiferent cat as fi de suparata sau de trista din alte motive, in secunda in care il vad, uit de tot ce e negativ si ma simt cea mai fericita din lume!
Asadar...dupa cum spuneam...timpul trece aproape neobservat si din acest motiv nu am ajuns sa scriu pe blog demult. In ultimele luni de sarcina cand inca mai mergeam la servici, ma intrebam ce o sa fac toata ziua acasa in concediul de maternitate si ma temeam ca ma voi plictisi ingrozitor. Realitatea e cu totul alta :-) Alaptez din 3 in 3 ore, deci se intelege ca nu am mai avut o noapte dormita "integral" din 24 ianuarie. Dar nu mi-e greu. Nimic nu ar fi prea mult pentru comoara mea.
Ii multumim lui Dumnezeu ca baiatul nostru e sanatos si "zdravan", a ajuns deja la 5, 065 kg si 59 de cm (comparativ cu 3, 550 kg si 53 cm la nastere). Devine din ce in ce mai mare si mai puternic, are deja mai multe hainute care nu ii mai sunt bune.
E timpul pranzului acum pentru puiul meu, asa ca trebuie sa termin cu scrisul pt. astazi. Voi incerca sa scriu mai des pe viitor.
Mama s-a intors in Romania in 26 februarie, astazi sunt 2 saptamani de cand a plecat. Nu am inteles pe deplin cat de mult m-a ajutat decat cand m-am trezit aici fara ea...imi lipseste enorm, dar nu numai ca ajutor ci si ca simpla prezenta. Mi-e dor sa o vad, sa ii aud vocea, sa ii simt mainile fine, sa o privesc in timp ce il alinta pe Caesar...Nici ea nu mai poate de dorul nostru, vorbim aproape in fiecare zi pe Skype.
Chiar acum scriu din pat, mi-am luat lap-top-ul cu mine si Caesar sta intins langa mine si ma priveste. E o comoara, nici nu are rost sa spun cat de mult il iubesc si nici ca il iubesc tot mai mult pe zi ce trece. Imi insenineaza fiecare clipa. Indiferent cat as fi de suparata sau de trista din alte motive, in secunda in care il vad, uit de tot ce e negativ si ma simt cea mai fericita din lume!
Asadar...dupa cum spuneam...timpul trece aproape neobservat si din acest motiv nu am ajuns sa scriu pe blog demult. In ultimele luni de sarcina cand inca mai mergeam la servici, ma intrebam ce o sa fac toata ziua acasa in concediul de maternitate si ma temeam ca ma voi plictisi ingrozitor. Realitatea e cu totul alta :-) Alaptez din 3 in 3 ore, deci se intelege ca nu am mai avut o noapte dormita "integral" din 24 ianuarie. Dar nu mi-e greu. Nimic nu ar fi prea mult pentru comoara mea.
Ii multumim lui Dumnezeu ca baiatul nostru e sanatos si "zdravan", a ajuns deja la 5, 065 kg si 59 de cm (comparativ cu 3, 550 kg si 53 cm la nastere). Devine din ce in ce mai mare si mai puternic, are deja mai multe hainute care nu ii mai sunt bune.
E timpul pranzului acum pentru puiul meu, asa ca trebuie sa termin cu scrisul pt. astazi. Voi incerca sa scriu mai des pe viitor.
